Familia mea | Filip-Lucian Iorga

Dinspre partea mamei, sunt moşnean Poenar. Moşia strămoşilor mei se afla la Poiana, în Ialomiţa, sat atestat documentar în secolul al XVI-lea. Moşnenii, descălecători de ţară, oameni liberi şi stăpâni pe moşiile lor, curajoşi în războaie şi cu frică de Dumnezeu, au ridicat în satul lor, în anul 1748, Biserica de lemn “Sfântul Nicolae”, unul dintre cele mai importante monumente din judeţ. Tot la Poiana a fost înfiinţată prima şcoală din judeţ, atestată documentar pentru prima dată în 1792, și unde mai mulţi din neamul meu au fost dascăli în secolul al XIX-lea.

Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Poiana (Muzeul Agriculturii din Slobozia)

Legenda din bătrâni, citată de scriitorul Paul Georgescu, urmaș și el al moșnenilor Poenari, în romanul Doctorul Poenaru, spune că neamul moşnenilor Poenari ar descinde dintr-un oştean al lui Mihai Viteazul, împroprietărit şi boierit de acesta, pentru fapte de vitejie. Documentele îl menționează pe un Barbu Roșul născut în jur de 1550 și de la care se revendică mai multe ramuri de moșneni Poenari. Însă neamul era cu siguranță mult mai vechi, la fel și moșiile lor din Ialomița. Există o mărturie privitoare la existența unui vechi act de stăpânire a moșiei de pe la 1450.

Cea mai cunoscută ramură a neamului de moşneni din Poiana-Ialomiţa sunt boierii Poenaru-Bordea, cu ramura Poenaru-Iatan (descendenţi ai unui Barbu zis Roşul, deci curtean, boier de ţară, şi ai unui Dragomir Bărbulescu şi ai ceauşului Târcă), înrudiţi prin alianţă cu familiile Ghika, Prăjescu, Bilciurescu, Brăiloiu, Clinceanu, Craifăleanu, Cutzarida, Filalitti, Filitti, Frunzeanu, Geanoglu, conţii Kiseleff, Lecca, Maltezianu, Marathea, Mitilineu, Obedenaru, Paleologu, Pătârlăgeanu, Păucescu, Pâcleanu, Perieţeanu, Pitișteanu, Poloni, Rally, baronii Sachellarie, Stoianovici, Vidraşcu, Villara, Wassilko etc., cu pictorul Ştefan Luchian şi mareşalul Constantin Prezan. Ion Poenaru-Bordea (1842-1918) a fost magistrat, mare moșier și deputat din partea PNL, timp de mai multe decenii. Colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea (1871-1916) a fost primul ofiţer român căzut în Primul Război Mondial, în lupta pentru eliberarea Transilvaniei.

Străbunicul meu, Nicolae Stănescu (1875-1942), era urmaş direct, în linie bărbătească, al preotului Radu din secolul al XVIII-lea şi al fiului acestuia, longevivul Barbu Poppa Radu (1788-1888), moşnean de Poiana şi Pisculeasca, şi fiul întâi născut al moşneanului Stan Bărbulescu (1843-1898) şi al Mariei Ţenţea (1848-1944). Stră-străbunicului Stan Bărbulescu i s-a zis “Puşcaşul”, după ce a împuşcat o pasăre la vârsta de 5 ani, prima dată când ai lui îl luaseră la o vânătoare. Un frate al lui Stan Bărbulescu, Alexandru (Alecu) Bărbulescu (1837-1891), a fost dascăl al Bisericii de lemn din Poiana, învățător la Poiana și Pribegi, a corespondat cu Bogdan Petriceicu Hasdeu, a răspuns la chestionarul acestuia privitor la limba vorbită și la tradițiile din Poiana și din Pribegi și a scris Istoricul Bisericii de lemn din Poiana.

Străbunicul Nicolae Stănescu a fost comandant de tun în Primul Război Mondial, într-una dintre primele unităţi româneşti de Artilerie Antiaeriană. A luptat pe frontul din Moldova, alături de mai mulţi fraţi şi veri ai lui. A lucrat ca funcţionar la Societatea de Tramvaie Bucureşti şi a fost căsătorit cu Ecaterina Matei Sandu (1883-1961), împreună cu care a avut şase copii.

Străbunicul Nicolae Stănescu

Străbunicul Nicolae Stănescu şi fratele lui, Costache Bărbulescu,
pe frontul din Moldova, în timpul Primului Război Mondial

Străbunica Ecaterina Stănescu

Ecaterina Stănescu

Străbunicul a avut trei fraţi (Costache, Dumitrache şi Ştefan Bărbulescu) şi două surori (Smaranda Tănăsescu şi Filofteea Mirescu). Costache Bărbulescu a fost proprietarul atelierului de straie bisericeşti de la Patriarhia Română, a făcut parte din suitele Patriarhilor Miron Cristea şi Nicodim şi a luptat şi el în Primul Război Mondial. Pentru că făcuse un pelerinaj la Constantinopol, era hagiu.

Costache Bărbulescu militar

Costache Bărbulescu

Costache Bărbulescu
(editare color: Florin Rostariu)

Costache Bărbulescu pe frontul din Moldova,
în timpul Primului Război Mondial

Dumitrache Bărbulescu a fost proprietarul Uzinelor Metalurgice şi al Fabricii de Clopote “Démètre Bărbulescu” din Galaţi. A luptat în cel de-al doilea Război Balcanic şi a fost unul dintre fruntaşii liberali ai Galaţiului interbelic. S-a căsătorit cu Maria-Ana Ştefănescu, nepoata bogatului proprietar gălăţean Ion Hagi-Ştefănescu (înrudit cu familia Neniţescu a poetului Ioan Neniţescu şi a savantului chimist Costin Neniţescu, ambii membri ai Academiei Române).

Dumitrache Bărbulescu în Războiul Balcanic

Dumitrache Bărbulescu

Dumitrache Bărbulescu, în picioare, în centru. Galaţi, anii 1920

Ştefan Bărbulescu, căsătorit cu Eliza Săbăreanu, a avut un atelier mecanic la Bucureşti, a făcut politică naţional-ţărănistă, iar fiica lui, Victoria (Stela), s-a măritat cu actorul Puiu Călinescu (1920-1997).

Ştefan Bărbulescu

Smaranda Bărbulescu

Moşnenii Bărbuleşti. Aşezată, Maria Bărbulescu n. Țențea.
În picioare, de la stânga la dreapta, Ştefan, Dumitrache, Costache, Nicolae şi Smaranda

Din Bărbuleştii de la Poiana descindea şi Constantin M. Vasilescu-Doru (1905-1993), marinar, aviator, inspector financiar, horticultor şi inventator, proprietar al serelor omonime de la Codlea, în perioada interbelică, furnizor al Casei Regale a României şi preşedinte de onoare al Societăţii Române de Horticultură. A fost căsătorit cu Rosa von Kraus, fiica horticultorului sas Thomas von Kraus (1866-1930), furnizor al Casei Imperiale de la Viena, descendent, la rândul lui, al unui alt Thomas von Kraus, ofiţer născut la Făgăraş, în 1663, şi înnobilat la 9 iunie 1702 de către Împăratul Leopold I al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, pentru faptele sale de vitejie din timpul Bătăliei de la Zenta, contra otomanilor. C.M. Vasilescu-Doru şi Rosa von Kraus au avut doi copii: Harry Vasilescu, horticultor, proprietar de sere la Otopeni, şi Venera Vasilescu, campioană europeană şi naţională la ciclism şi motociclism, Maestră a Sportului, deţinătoare a unui record mondial la ciclism viteză, în 1953 (neomologat de autorităţile române ale vremii). Soțul Venerei Vasilescu a fost driverul de trap Mircea Ștefănescu, care a câștigat nu mai puțin de 10 derby-uri de trap ale României.

C.M. Vasilescu-Doru

Constantin M. Vasilescu-Doru

Rosa von Kraus

Invenţia lui C.M. Vasilescu-Doru, serele pe roţi. Codlea, anii 1930

Venera Vasilescu

Tot din neamul Bărbuleştilor Poenari au mai făcut parte actorul Constantin Bărbulescu, de la Teatrul Naţional din Bucureşti (rămas în memoria publicului pentru rolul lui Tipătescu din O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale şi pentru interpretarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza) şi Anetta Bărbulescu.

Actorul Constantin Bărbulescu

Anetta Bărbulescu

Economista Maria Bărbulescu (1924-2008), fiica lui Dumitrache Bărbulescu şi verişoară primară cu bunicul meu, Mircea Stănescu, Tanti Miţa cum îi spuneam eu, a fost măritată cu Constantin (Dinu) Străjescu (1919-1996). El a fost ofiţer de Cavalerie, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, atât pe Frontul de Est, până la Stalingrad, cât şi pe Frontul de Vest, şi a fost decorat cu Crucea de Fier germană şi cu Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer. Unchiul Dinu a avut un frate, Paul (Puiu) Străjescu, ofiţer de Marină. Amândoi au fost daţi afară din armată de către comunişti.

Tanti Miţa Străjescu, născută Bărbulescu

Unchiul Dinu Străjescu

Paul Străjescu

Majestatea Sa Regele Mihai I al României, în mijlocul
unui grup de ofiţeri de Marină. Primul din dreapta, Paul Străjescu

Dinu şi Paul Străjescu erau fiii colonelului de Cavalerie Dimitrie Străjescu şi ai Ceciliei Codrescu (fiica doctorului C.C. Codrescu, fondatorul Spitalului din Bârlad). Dimitrie Străjescu era fiul lui Paul Străjescu (1848-1887), primar al oraşului Roman şi deputat PNL.

Unchiul Dinu descindea din vechii boieri moldoveni Străjescu, dar şi din familia Makarovitsch şi dintr-un frate al lui Nicolae-Vodă Mavrogheni, Domnitor al Ţării Româneşti (1786-1790). Străbunica unchiului Dinu Străjescu, Eugenia Mavrogheni, era soră după tată a lui Petre Mavrogheni (1818-1887), candidat la scaunul de domnie al Moldovei în 1859, fruntaş conservator, apreciat finanţist, ministru de Finanţe şi al Afacerilor Străine sub Regele Carol I, ministru plenipotenţiar al României la Roma, Constantinopol şi Viena şi membru fondator al Jockey Clubului Român în 1875. Petre Mavrogheni a avut un rol esenţial în dezrobirea ţiganilor particulari din Moldova, înainte de Unirea Principatelor, şi în obţinerea recunoaşterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Dimitrie Străjescu ofiţer

Dimitrie Străjescu

Familia Codrescu în vilegiatură, Siret, 1911

Unchiul Dinu mai era rudă cu Ioan Străjescu (membru fondator al Academiei Române în 1866), cu Ioan Dimitrie Străjescu, ispravnic de Hotin (1822-1825), cu scriitorul Alexandru Vlahuţă, cu pictorul Eustațiu Altini, cu istoricul V. A. Urechia, cu medicul cardiolog Constantin C. (Tantinel) Iliescu, cu familiile Hasdeu, Rosetti, Panopol etc.

Străjeştii sunt şi strămoşii familiei Onou, adevărată dinastie de diplomaţi ai Imperiului Rus, integrată în aristocraţia rusă şi înrudită cu Prinţii Trubeţkoy, Prinţii Şahovskoy, conţii Chreptowicz-Buteniev şi baronii de Jomini.

Diplomatul Michel Onou cu copiii. Colecţia Katia Sozzani

Mircea Stănescu (1923-2000), bunicul meu, fiu al lui Nicolae şi al Ecaterinei Stănescu, a fost ofiţer de carieră al Armatei Regale, în Artileria Antiaeriană, şi a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Vest. A fost Cavaler al Ordinului Coroana României cu Spade şi Panglică de Virtute Militară şi a primit Ordinul Meritul Militar. După ce a fost dat afară din armată de către comunişti, a urmat Politehnica şi a devenit inginer energetician.

Bunicul meu, Mircea Stănescu, în 1942

Mircea Stănescu în şcoala militară

Bunicul Mircea Stănescu

Bunicul meu, în centru, în picioare, comandant de Baterie,
în cadrul Centrului de instrucţie al Artileriei Antiaeriene, Bucureşti, 1947

Decoraţii de familie

Mircea Stănescu, Amintiri despre comerțul ambulant în Bucureștiul interbelic, consemnate de Filip-Lucian Iorga, în Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, București, Ed. Corint, 2001

Mircea Stănescu, Amintiri din România interbelică, consemnate de Filip-Lucian Iorga, în Mirela-Luminița Murgescu, Silvana Rachieru (volum îngrijit de), Copilăria și adolescența altădată, Iași, Ed. Do-minoR, 2003

Bunicul meu a avut o soră, Maria Stănescu, profesoară, şi patru fraţi: economistul Teodor Stănescu (funcţionar al Băncii Naţionale a României în perioada interbelică și veteran al celui de-al Doilea Război Mondial), economistul şi agentul special S.S.I. Nicolae Stănescu (a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost deţinut politic, în perioada 1951-1956, la Cernavodă, Midia-Năvodari şi la penitenciarul Făgăraş; a fost căsătorit cu Margareta Melinescu, mătuşa scriitoarei Gabriela Melinescu), inginerul Vasile Stănescu (laureat al Premiului de Stat) şi ofiţerul Bogdan Stănescu (luptător în cel de-al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est, cavaler al Ordinului Coroana României, doctor în ştiinţe militare şi profesor universitar).

Unchiul Bogdan Stănescu

În 1952, Mircea Stănescu s-a căsătorit cu bunica mea, Alexandrina Costache (1932-2021), fiica lui Nicolae Costache (1887-1968), mic-burghez din Ploieşti, şi a Ivancăi Bucur. Străbunicul meu, Nicolae Costache, a luptat în Primul Război Mondial şi a fost luat prizonier la Turtucaia de către bulgari. S-a întors acasă atunci când nimeni nu mai credea că trăieşte. Un văr al bunicii, Gheorghe Panait, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, ca ofiţer.

Străbunicul Nicolae Costache

Gheorghe Panait, vărul bunicii Alexandrina, 27 aprilie 1943

Familia Costache, serbare câmpenească la Ghighiu, anii 1930

Bunica Alexandrina Stănescu născută Costache

Bunicii Alexandrina şi Mircea Stănescu la căsătorie

Amintirile Alexandrinei Stănescu născută Costache (1932-2021). Consemnate de nepotul Filip-Lucian Iorga, 29 aprilie 2015, București. Filmate de Ana Iorga. Montajul, editarea imaginii și a sunetului: Lenard Zsolt.

Amintirile surorilor Alexandrina Stănescu (1932-2021) și Ioana Pană (1935-2019), născute Costache. Consemnate de nepotul Filip-Lucian Iorga, 25 decembrie 2015, de Crăciun, Plopu (jud. Prahova). Filmate de Ana Iorga. Montajul, editarea imaginii și a sunetului: Lenard Zsolt.

Familia mea paternă, neamul Iorga, îşi are rădăcinile la Coțatcu (în actuala comună Podgoria), în fostul judeţ Slam Râmnic, unde există şi azi via şi pădurile care se află în stăpânirea familiei de peste 150 de ani. Strămoşul meu, în linie dreaptă bărbătească, Nițu Iorga, născut pe la 1835, a luptat în Războiul de Independenţă, la 1877. Fiul lui, Ion Iorga (1870-1946), a luptat în Războiul Balcanic şi în Primul Război Mondial şi a fost ajutor de primar în comuna Jideni. A avut 18 copii, iar primul născut a fost străbunicul meu, Iordache Iorga (1895-1949).

Bunicul Constantin Iorga

Iordache Iorga a luptat la Mărăşeşti, în Primul Război Mondial, a fost membru al Partidului Naţional Liberal, primar la Coţatcu în perioada interbelică şi picher.

Bunicul meu patern, Constantin Iorga (1921-2015), a luptat, ca ofiţer de rezervă, în cel de-al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est şi pe Frontul de Vest. A fost rănit de trei ori şi a fost Cavaler al Ordinului Coroana României cu Spade şi Panglică de Virtute Militară şi Frunze de Stejar. A fost învăţător, profesor de istorie şi director de şcoală la Coţatcu şi la Râmnicu-Sărat. Prin mama lui, era urmaş direct al preotului Ene Referendaru (născut în 1831), ctitorul Bisericii de lemn de la Oratia, județul Buzău.

Părinții mei au fost Lucia Stănescu (1955-2021) și Victor Iorga (1954-2014). Mama mea, Lucia Iorga, a absolvit Liceul „Dimitrie Cantemir” din București și Facultatea de Psihologie a Universității din București. A fost un psiholog pasionat și dedicat, și-a început cariera ca profesor defectolog, a lucrat apoi la ITB, a fost cercetător științific la Institutul de Științe Pedagogice, iar apoi, câteva decenii, psiholog la Ministerul Apărării Naționale, devenind unul dintre cei mai respectați specialiști civili din cadrul Armatei Române. Mii de candidați la cariera militară și la plecarea în misiuni militare internaționale au fost testați psihologic de ea. A conceput noi strategii de selecție și a instruit psihologii militari din țară, contribuind fundamental la dezvoltarea psihologiei militare în România. A predat psihologie și pedagogie la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Tereza” și la Facultatea de Teologie și Asistență Socială a Universității din București, iar în 2002 a obținut doctoratul în psihologie, teza publicând-o în volumul cu titlul De la ateism la sfințenie. O abordare psihologică a motivației comportamentului religios. Către finalul carierei s-a dedicat și psihoterapiei. A scris și publicat zeci de studii științifice. În anul 2004 a devenit Cavaler al Ordinului „Virtutea Militară”, pentru „activitatea susținută în perfecționarea organismului militar românesc, pentru disciplina și devotamentul dovedite în pregătirea de luptă, în vederea transformării Armatei Române într-un partener de nădejde în cadrul NATO”.

Psiholog dr. Lucia Iorga, Interviu în Observatorul militar, Nr. 31, 14-20 august 2013

Psiholog Dr. Lucia Iorga, invitată la emisiunea Parte de Carte, PRO TV, 23 decembrie 2007, pentru a-şi prezenta cartea De la ateism la sfinţenie

Psiholog Dr. Lucia Iorga, invitată la emisiunea Parte de Carte, PRO TV, 10 februarie 2008, la o discuţie despre cartea Himera credinţei în Dumnezeu de Richard Dawkins

Lucia Iorga vorbește la lansarea volumului “Depășind depresia. O abordare creștină” de Kathryn James Hermes, la standul Editurii Pauline, Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, București, 26 noiembrie 2009.