Biografie

M-am născut în 1982, la Bucureşti. Am făcut liceul la Colegiul Naţional “Spiru Haret” şi sunt absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (2005). Am devenit doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2011. Teza de postdoctorat cu titlul Impactul Primului Război Mondial asupra descendenţilor boierimii române am scris-o, în 2014-2015, în cadrul unui proiect coordonat de Academia Română.

Am studiat şi în străinătate, la Universitatea Paris IV – Sorbona, la Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siècle, la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris şi la Universitatea de Vară a European College of Liberal Arts (ECLA) din Berlin.

Am lucrat ca expert în cadrul Institutului Cultural Român (2007-2008, 2015-prezent) şi în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, la Direcţia Afaceri Europene (2012). Am fost consultant al Casei Regale a României (2007-2008). În 2013 am fost director al Departamentului Memoria Exilului Românesc din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). În perioada 2018-2020 am fost director general şi director general adjunct în cadrul Institutului Cultural Român.

În prezent, sunt lector universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, Departamentul de Studii Culturale, şi coordonator al colecţiei „Istorie cu blazon” de la Editura Corint.

Ascult cu pasiune muzică renascentistă şi barocă, mă simt bine în lumea cărţilor lui Tolstoi sau privind picturile primitivilor italieni, îmi place să călătoresc (am avut şansa să vizitez, până acum, peste 25 de ţări de pe trei continente). Am scris câteva cărţi. Dar cel mai mult îmi place să călătoresc în trecut, să scormonesc vechi arhive, să stau de vorbă cu oamenii şi să ascult poveştile lor. Cred că istoria nu poate şi nu trebuie să ignore destinele individuale.