Uitarea

Tragedia de la Colectiv a scos lumea în stradă. Şocul teribil, tristeţea şi revolta ne-au zguduit şi ne-au făcut să reevaluăm prezentul.

Strada are sute de revendicări şi niciun lider autentic. Sunt mii de oameni oneşti, care simt că „aşa nu se mai poate” şi vor „să fie mai bine”. Dar căile către acel „mai bine” sunt atât de multe şi atât de diferite încât riscă să se transforme în fundături.

Alături de oamenii oneşti, în stradă sunt şi nelipsiţii diversionişti, strigând pentru cauzele sforarilor puternici din umbră. Cum s-ar putea ieşi din acest hăţiş de cărări concurente şi de sfori abil trase? Cum ar putea fi impusă sistemului învechit în rele o reformă reală, cu atât mai mult cu cât liderii şi reperele lipsesc?

Partidele şi Parlamentul, aceste ingrediente obligatorii ale democraţiei, sunt anchilozate, şubrezite de corupţie şi de promovarea nonvalorii. Guvernul a demisionat. Atitudinile Preşedintelui sunt controversate. Societatea civilă este dezbinată şi lipsită de lideri autentici. Sau nici măcar nu e „civilă”…

Încrederea în justiţie, în presă şi în instituţiile de forţă se află la cote scăzute, chiar Biserica Ortodoxă s-a aflat zilele acestea sub tirul criticilor. Există pericolul unui vid instituţional şi de valori şi a venit, poate, vremea să ne tratăm de o boală care macină societatea românească de prea multă vreme.

Suntem toţi conştienţi astăzi: corupţia ucide! Dar şi uitarea ucide.

Uităm cine suntem, uităm să fim demni, uităm să ne apărăm libertatea, uităm promisiunile neîndeplinite, uităm hoţiile nepedepsite.

Uităm dramele prin care au trecut bunicii şi părinţii noştri.

Uităm că ne-am jurat ca anumite lucruri să nu se mai întâmple.

Uităm şi repetăm aceleaşi greşeli.

Iar corupţii şi mincinoşii profită de memoria noastră scurtă pentru a se înstăpâni pe instituţii, pe funcţiile de conducere, la frâiele partidelor şi ale marilor afaceri.

Le permitem urmaşilor foştilor securişti, ai foştilor nomenclaturişti şi ai călăilor culturii române din anii ’50 să ne fie miniştri, parlamentari, oameni de afaceri sau chiar să ne dea lecţii de morală şi de democraţie ca reprezentanţi ai societăţii civile.

Dacă uităm, nu ne putem plânge de lipsa de decenţă a acestor personaje. Ei nu vor face niciodată pasul înapoi, dacă noi nu-i recunoaştem. De aceea, mi-aş dori ca în Piaţa Universităţii să se scandeze, zilele acestea şi „Nu vom uita!” Pe tinerii morţi în chinuri la clubul Colectiv nu trebuie să-i uităm niciodată!

Aşa cum nici pe tinerii care au demonstrat, acum 70 de ani, în Piaţa Palatului Regal, împotriva comunismului impus de tancurile sovietice, nu trebuie să-i uităm. Între 1945 şi 2015 există mai multe asemănări decât am crede. Nu doar media de vârstă scăzută a demonstranţilor, ci şi natura regimului împotriva căruia protestează este asemănătoare. Republica instaurată ilegal în 1947 şi perpetuată după 1989 este eşuată.

Mulţi dintre reprezentanţii de vârf ai Republicii de azi sunt fiii sau nepoţii acelora care au instaurat comunismul. E momentul să ne amintim acest lucru şi să le cerem să facă un pas înapoi. Poate că a venit, în sfârşit, momentul tinerilor din 1945 şi al tinerilor din 2015. Tineri care ar putea avea în comun un reper autentic, un Rege care, atunci ca şi acum, se află printre noi pentru a ne ajuta să ne aducem aminte.

Sursele fotografiilor: istorie-pe-scurt.ro, europafm.ro, radu-tudor.ro.