Cunoaşterea adevărată este numai cea împărtăşită. Ceea ce transmiţi, dar şi felul în care o faci, înseamnă pasiune şi dedicaţie. Sunt mereu bucuros să ţin cursuri, conferinţe şi prelegeri în domeniile mele de competenţă, în faţa studenţilor, a pasionaţilor sau a publicului larg.
Cursuri şi ateliere pe care le ţin în prezent:
- Asociaţia „Povestaşii”:
– „Găseşte eroul din familia ta”
– „Stră-bucate: despre străbunătăţile de odinioară”
– „Istoria prinde viaţă”
Cursuri pe care le-am ţinut:
- Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti: „Istoria imaginarului european”, „Diplomaţie culturală românească”, seminar la „Idei şi mentalităţi în Europa modernă”.
- Institutul Diplomatic Român: „Protocolul vizitelor de stat şi ceremonialul diplomatic”, „Utilizarea însemnelor de stat şi a sistemului de decoraţii”.
- Fundaţia Calea Victoriei: „Atelier de Genealogie: Cum să descoperi povestea familiei tale”, „Chipuri de boieri”, „Istoria Monarhiei româneşti: de la Carol I la Regele Mihai”.
Am ţinut prelegeri şi conferinţe la:
- Universitatea Paris IV Sorbona, Franţa: „Les boyards roumains et leur imaginaire généalogique” (în cadrul cursului La culture des élites dans la France contemporaine: mémoire, patrimoine, vie sociale et réseaux, vie privée al lui Eric Mension-Rigau, noiembrie 2009).
- Conferinţa Internaţională „Balkan Worlds II”, Salonic, Grecia (noiembrie 2014): „The Impact of First World War on the Descendants of Romanian Nobility. Family Identity and Social Change”.
- Conferinţa Internaţională „Political Exile from Central and Eastern Europe. Motives, Strategies, Activities and Perceptions of East and West, 1945-1989”, Bratislava, Republica Slovacă (noiembrie 2013): „The Descendants of the Romanian Nobility facing Repression and Exile during the Communist Regime”.
- Cel de-al XVII-lea Congres de Genealogie şi Heraldică, Iaşi (mai 2016): „România în timpul Marelui Război, prin ochii unui italian împământenit. Mărturia inedită a inginerului Iginio Vignali”.
- Congresul Naţional al Istoricilor Români, Cluj-Napoca (august 2016): „O mărturie inedită despre Marele Război: caietele de front ale lui Grigore Romalo”.
- Şedinţa de comunicări a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, Filiala Iaşi (octombrie 2011): „Imaginar genealogic: familiile boiereşti române”.
- Întâlniri de Conştiinţă, Ploieşti (octombrie 2014): „Nobles et notables”.
- Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC): participare la dezbaterea „România în al Doilea Război Mondial”.
Am şi organizat conferinţe. În 2011, la invitaţia mea, marele istoric francez Jean Delumeau a venit în România, pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi a ţine două prelegeri, una la Universitatea din Bucureşti şi cealaltă la New Europe College.