A apărut recent, la Editura Filos, primul album din seria Foto Splendid. Colecţia Costică Acsinte, dedicată fotografului ialomiţean devenit faimos pe internet graţie lui Cezar Popescu, care se ocupă de restaurarea şi digitizarea fotografiilor lui Acsinte (http://colectiacosticaacsinte.eu). Am avut bucuria să scriu o postfaţă pentru acest volum, pe care vi-l recomand cu toată căldura.
Ne uităm prea repede strămoşii, ne dărâmăm prea uşor clădirile de patrimoniu, ne respectăm mult prea puţin trecutul, suntem parcă unii dintre cei mai uituci europeni.
În această atmosferă generală de comodă şi vinovată amnezie, apar „excentrici” care se încăpăţânează să nu participe la distrugere, să nu ne lase să (ne) uităm. Mario-Cezar Popescu este unul dintre aceşti apărători ai identităţii noastre. Şi nu e deloc uşoară sarcina pe care şi-a asumat-o. Lucrează cu un material perisabil şi fragil şi luptă împotriva dispariţiei unor imagini care ne spun ceva despre cine am fost.
Salvată ca prin minune, arhiva fotografului ialomiţean Costică Acsinte a fost readusă la lumină, imaginile au fost restaurate, iar Mario-Cezar Popescu le-a oferit o a doua viaţă, de data aceasta în mediul electronic şi pe plan internaţional. Pentru că lucrările acestui fotograf român uitat au ajuns celebre în întreaga lume, prin intermediul internetului.
Sunt cu atât mai bucuros de acest eşec al uitării, cu cât strămoşii mei au fost moşneni din Poiana-Ialomiţa, iar Costică Acsinte e născut la Perieţi, vatră vecină de moşneni. Se prea poate ca neamurile noastre să se fi înrudit cândva, în negura vremurilor.
Fotografiile lui Costică Acsinte sunt valoroase pentru oricine cercetează istoria României de sfârşit de secol al XIX-lea şi început de secol XX. Pentru istoria socială, Arhiva Acsinte e curată comoară. La fel, pentru istoria Bărăganului, destul de săracă în astfel de mărturii.
Valoarea şi raritatea vin şi din faptul că fotografiile din colecţia salvată de Mario-Cezar Popescu spun o poveste rareori auzită. Familiile boiereşti, marea burghezie, chiar mica burghezie şi elitele săteşti au păstrat cu grijă portretele şi fotografiile strămoşilor, vehicule de memorie şi instrumente de afirmare şi menţinere a statutului social. Ţăranii săraci, însă, şi lucrătorii de la oraşe, mahalagiii şi lumea pestriţă a celor care şi-au căutat norocul în Bărăgan au fost mult mai puţin atenţi (pentru că nici nu prea le ardea de aşa ceva) la imortalizarea propriilor chipuri şi la perpetuarea memoriei de familie. Aici e marele merit al lui Costică Acsinte, în fotografiile căruia nu vedem numai obraze subţiri, ci şi figuri cu trăsături nerafinate, mâini asprite de muncă, ochi obosiţi, copii prea slabi dar încântaţi de jucăriile lor modeste.
Opera lui Acsinte nu e numai izvor pentru istorici şi sociologi, ci şi încântare estetică pentru iubitorul de fotografie veche şi de poveşti trecute, în general. Pentru că aceste fotografii spun poveşti, au expresivitate şi te cuceresc, fie că sunt candide, aspre, pline de tristeţe sau de voioşie. Sunt făcute de un fotograf talentat, cu ochi ager şi sensibilitate mereu vie. Un fotograf care merita recuperat şi pe care merită să îl cunoaştem din ce în ce mai bine, alături de cortegiul lui de personaje de cele mai multe ori anonime, dar care reuşesc să ne spună, pe tăcute, istorii pline de farmec. Salut apariţia acestor fotografii şi într-o serie de albume, nou motiv de bucurie pentru cei deja pasionaţi de arta lui Acsinte şi de interes pentru cei care urmează să o descopere.
Sursa fotografiilor: volumul Foto splendid. Colecţia Costică Acsinte. Viaţa socială, Editura Filos, 2015.