Un cântec de lebădă. Vlăstare boiereşti în Primul Război Mondial

lebada-mare Editura Corint, Bucureşti, 2016

O educaţie socotită astăzi desuetă îi determina pe cei care o primeau să aibă credinţa că mai presus de drepturi trebuie aşezate datoriile şi că, prin urmare, cel mai important dintre drepturile cuiva trebuie să fie împlinirea datoriilor – a datoriilor către familie, către societate, către ţară, către ceilalţi. Cu această educaţie au mers cei de altădată la învăţătură pe meleaguri străine, ca să întoarcă în folosul celor din ţară lumina căpătată graţie unei stări economice mai îmbelşugate. Cu această educaţie, pentru care patriotismul nu era de ruşine, au mers să lupte în cele trei războaie prin care a trecut România în „gloriosul” secol XX. Şi tot cu această educaţie au mers în temniţe, beneficiind şi de acest „drept”, devenit pentru alţii (pentru… ceilalţi) un fel de datorie.

Reprezentanţi ai elitei româneşti, bărbaţi şi femei, se înfăţişează ochilor şi sufletelor noastre, depunând – direct sau indirect – mărturii despre participarea şi viaţa lor în Primul Război Mondial. Aceste mărturii au fost culese de autor cu multă pasiune şi osteneală, în cadrul unui proiect pe care l-a construit el însuşi: Memoria elitelor româneşti. Jurnale, amintiri, corespondenţă şi fotografii, dar şi anchete de istorie orală, interviuri cu persoane care, între timp, au trecut pragul spre veşnicie, au furnizat materia primă pentru această carte emoţionantă.

Ştefan S. Gorovei,
fragment din prefaţă

Cumpără la Editura Corint Cumpără pe Carturesti.ro Cumpără pe Elefant.ro

Recenzie de Simona Vasilache, în revista “România literară” (nr. 7/2017):

“Urmăresc de ceva vreme colecţia Istorie cu blazon a Editurii Corint, coordonată de Filip-Lucian Iorga. Restituiri sentimentale ale unor timpuri şi oameni cărora nu avem decât să le ducem lipsa. Deschid, acum, poate cea mai tentantă dintre apariţiile de până acum: „Un cântec de lebădă. Vlăstare boiereşti în Primul Război Mondial”, semnată de chiar îngrijitorul colecţiei, cu prefaţa lui Ştefan S. Gorovei. O carte bazată pe o riguroasă cercetare academică, înghiţind mii de ore de înregistrări, chestionare, instrumente, aşadar, ale istoriei ştiinţifice, topite în stilul cald, atent la detalii şi la omenescul din ele, al microistoriei.

O călătorie cu trenul, spre Bărăganul fierbinte şi spre trecutul neliniştilor de tot felul, în compania „Întunecării” lui Cezar Petrescu, iată începutul aventurii. Între credinţa populară că morţii trebuie pomeniţi ritualic, dar altminteri uitaţi în pantheonul lor, şi nevoia de adevăr, nu acela al sintezelor care s-au tot scris, ci adevărul copiilor care au trăit războiul, astăzi nonagenari, al văduvelor, al urmaşilor ştiutori de poveşti de familie. Investigaţia lui Filip-Lucian Iorga se bazează pe o ipoteză pe care nu e prima dată când o afirmă: cu toate schismele ei, cu toate disputele dintre conservatori şi liberali, boierimea română intrată în Marele Război e o familie. Eteroclită, înghiţind practic marea burghezie, dar şi pe urmaşii de moşneni, primindu-i în saloanele ei pe universitari, pe ofiţerii superiori, boierimea contaminează, cu obiceiurile şi cu stilul ei de viaţă, tot ce este de calitate în societatea antebelică. De aceea, consecinţele pe care le suferă de pe urma războiului care-i va şi marca, de altfel, dispariţia lentă, desăvârşită după a doua conflagraţie mondială, sunt, fără îndoială, o temă de reflecţie.

Transpusă, la Filip-Lucian Iorga, într-o poveste cu domni politicoşi, mişcându-se elegant printre mobile de epocă, pe podele roşii din case de familie, cu doamne răbdându-şi suferinţa cu nobilă discreţie, cu eroi, cu medici de toată isprava, dar şi cu trădători greu de judecat.

Decupez, dintr-o carte în care talentul literar sclipeşte dintre arhive şi vrafuri de imagini vechi, câteva episoade. Primul, aproape de început, al întâlnirii cu Barbu Brezianu, copil de şapte ani când au intrat nemţii în Bucureşti. Pe Filip-Lucian Iorga îl contrariază, privind figura senină a unui om cu care viaţa n-a fost tocmai blândă, deprinderea de a găsi, în împrejurările cele mai vitrege, motive de optimism, crâmpeie de frumuseţe. Mărturisesc că am avut, întotdeauna, în prezenţa colegilor de generaţie ai lui Barbu Brezianu, la fel de încercaţi sub vremuri, aceeaşi stupoare admirativă. Pentru noi, nemulţumiţi din orice, capacitatea lor de a-şi găsi liniştea şi de a se împăca, blajini, cu soarta ţine de ritmuri uitate ale vieţii. Dovadă stă un moment de tristă poezie, care încheie evocarea lui Barbu Brezianu: „În ultimii ani de viaţă, Barbu Brezianu făcuse o pasiune din a hrăni porumbeii. Cineva dintre ai casei mi-a povestit că s-a stins liniştit, simţind că sosise momentul marii treceri. A spus «Eu acum o să mor» şi a adormit. La câteva zile de la plecarea lui, un porumbel alb a intrat pe fereastră şi s-a aşezat pe perna binefăcătorului absent.”

Şi un alt episod, legat de Adrian Dimitriu-Şoimu, voluntar-aviator în armata lui Berthelot. Mutilat de război, o cere în căsătorie pe iubita lui, care-i ridicase moralul în spital. Deşi tatăl ei protestează, iniţial, căsătoria se încheie, în ciuda evenimentelor care au scos lumea din matcă. Vântul care schimbase istoria nu schimbase încă oamenii.

Fireşte, episoade din acestea, înregistrate în omenescul lor vibrant, sunt multe în carte. Completate de poze de familie, refac dimensiunea individuală, crudă şi sentimentală, a războiului. Mai important şi mai adevărat, întotdeauna, pentru familiile care l-au luptat decât pentru istoria care-l consemnează.”

Recenzie de Bedros Horasangian (alias Cristina Manole), în revista Observator cultural:

“Istoricul Filip-Lucian Iorga face o incursiune în istoria elitelor românești, din arhive, jurnale, colecții foto, documente de familie inedite (nu puține!) rezultând o vastă panoramă a lumii românești în întregul ei. Autorul a inițiat și coordonează eficient și cu folos colecția „Istorie cu blazon”, în cadrul căreia au apărut deja multe titluri foarte interesante – cum este și acest volum cu titlu de album de familie – căci asta și este, un uriaș și extrem de bine documentat album de familie (…). Pretextul acestei incursiuni într-un sui generis Almanah Gotha românesc este Primul Război Mondial. Și, implicit, participarea bărbaților din Vechiul Regat la Marele Război din care s-a născut România Mare. Cu femeile și copiii care populează zecile de mici portrete, de boieri mari și mici, de familii oricum numeroase. Pe atunci durata vieţii era, evident, mai mică, dar e limpede că erau mai mulți copii în fiecare familie. Istoriile acestor familii sunt adunate cu sârg de Filip-Lucian Iorga, care asamblează secvențe și crâmpeie din mărturii edite, dar care au circulat puțin, ori inedite, pitite prin scrinuri sau biblioteci vechi, precum şi mărturii orale, neezitând să stea de vorbă cu te miri ce personalitate (precum Barbu Brezianu), în măsură să-i transmită lucruri ce n-au mai fost anterior consemnate. Numele pomenite în carte sunt prestigioase, multe dintre ele fiind și nume de străzi sau chiar numele unor oameni cărora li s-au înălţat monumente, în piatră sau în bronz. (…) Cartea e plină de povești – şi de date, cifre, nume, localități etc. – care mai de care mai miezoase și mai interesante, bune pentru a fi citite la gura sobei. Dar dacă vine primăvara, cred că această splendidă evocare a unei lumi, pe care Filip-Lucian Iorga ne-o prezintă în toată splendoarea ei, ar putea fi citită și pe terasa unei case de la țară, undeva departe de tumultul marilor orașe.”

Fotografii de la lansarea cărţii, Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus” din Bucureşti, 18 noiembrie 2016 (cu Dinu Zamfirescu, Sandra Ecobescu, Adrian Ursu, Marius Constantinescu):