(împreună cu Andreea Panait)
Corint Books, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, București, 2020
Cartea, prefaţată de Episcopul creştin-ortodox de Slobozia şi Călăraşi şi de directorul Muzeului Naţional al Agriculturii, este alcătuită din două părţi şi este dedicată uneia dintre cele mai vechi localităţi din judeţul Ialomiţa (sud-estul României), unei comunităţi de moşneni şi unui monument istoric până acum necunoscut şi nestudiat.
În prima parte a cărţii, istoricul Filip-Lucian Iorga face o trecere rapidă prin istoria câmpiei Bărăganului şi a văii râului Ialomiţa, care a fost locuită încă din perioada neolitică. Ţinutul Ialomiţei, important avanpost militar de apărare împotriva atacurilor otomane, grânar al ţării şi străbătut de importante rute comerciale, apare în cronicile Valahiei încă din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. În această regiune au existat numeroase sate şi moşii stăpânite de moşneni, denumiţi în documentele medievale şi cnezi, oameni liberi, stăpâni în comun asupra moşiilor lor şi aparţinând vechii aristocraţii militare a ţării. Păstrând proporţiile şi nuanţele, îi putem compara cu gentry din Anglia. Unul dintre cele mai vechi neamuri de moşneni din Ialomiţa este cel care a stăpânit satul Poiana, de pe malul râului Ialomiţa. Prima atestare documentară a satului Poiana datează din 1584, dar există mărturii conform cărora moşnenii ar fi deţinut documente de stăpânire a pământului datând din jurul anului 1450. Poiana apare pe hărţi româneşti şi străine din anii 1718, 1789 şi 1829. În 1748, moşnenii au ridicat la Poiana o biserică de lemn, care a fost strămutată în 2000 la Slobozia şi este astăzi unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din judeţul Ialomiţa. Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” deţine şi cea mai veche inscripţie funerară din judeţ, iar pe lângă ea a funcţionat una dintre cele mai vechi şcoli rurale din Ţara Românească, atestată la 1792. Din obştea moşnenilor Poenaru s-au ridicat mai multe familii importante: boierii Poenaru-Bordea (care l-au dat pe Gheorghe Poenaru-Bordea, primul ofiţer român căzut în Primul Război Mondial), ramura Poenaru-Iatan (înrudită cu pictorul Ştefan Luchian şi cu mareşalul Constantin Prezan), familia Bărbulescu-Stănescu moşneni de Poiana şi Pisculeasca, familiile Vasilescu, Georgescu, Rădulescu etc. Neamul moşnenilor de Poiana a dat numeroase personalităţi politice, militare şi culturale şi s-a înrudit cu numeroase familii din boierimea română, din aristocraţia rusă şi din cea austro-ungară.
În partea a doua, muzeograful Andreea Panait descrie în detaliu un monument istoric şi religios neînscris deocamdată pe lista oficială a monumentelor istorice, necercetat şi abandonat: este vorba despre vechiul cimitir al moşnenilor din Poiana. Aşezat în Poiana de Jos, în jurul bisericii de lemn din secolul al XVIII-lea, şi cuprinzând zeci de cruci masive din piatră, cimitirul a fost parţial dezafectat în anul 1979, în contextul unui plan de sistematizare a râului Ialomiţa, din cauza frecventelor inundaţii, noul curs fiind planificat să treacă prin vechiul cimitir. La acel moment, mormintele au fost transferate pe deal, iar multe dintre vechile cruci din piatră au fost răspândite în mai multe locuri din Poiana. Ulterior, sistematizarea râului nu a mai avut loc, dar vechiul cimitir a rămas părăsit. Multe dintre crucile rămase pe vechiul amplasament sunt azi înclinate sau prăbuşite, ciobite sau acoperite de muşchi şi licheni. Andreea Panait a inventariat aproximativ 70 de cruci din piatră la Poiana, a desenat planuri ale aşezării lor în diverse locuri din sat (cimitirul vechi din Poiana de Jos, dealul din Poiana de Sus, biserica de zid etc.), a transcris şi tradus toate inscripţiile de pe ele. Cea mai veche cruce din piatră descoperită până acum la Poiana datează din 1828, iar cea mai recentă din 1911. Cartea cuprinde analize detaliate ale tipurilor de cruci existente, unul dintre cele mai interesante fiind crucea-pomelnic, ale elementelor şi motivelor decorative descoperite pe cruci. Conţine, de asemenea, descrieri detaliate şi fotografii pentru un număr de 24 de cruci şi un element sculptural, şi o listă cu descrieri sintetice pentru celelalte cruci din piatră identificate, până la numărul total de 64 de cruci analizate.
Dorinţa autorilor este ca, pornind de la această carte care pune în valoare documente de arhivă, texte inedite, arbori genealogici, fotografii, interviuri cu localnici, bibliografie puţin folosită, dar şi cercetarea originală a Andreei Panait, autorităţile locale şi naţionale să îşi îndrepte atenţia şi către acest monument până acum ignorat, dar valoros din punct de vedere istoric şi artistic. Restaurarea şi punerea lui în valoare poate contribui la mai buna cunoaştere a istoriei locale şi naţionale, prin scoaterea la lumină a fascinantului trecut al acestei mici nobilimi româneşti reprezentate de moşneni.
Fotografii de la lansarea cărții, Muzeul Național al Agriculturii, Slobozia, jud. Ialomița, 23 septembrie 2020:
