Marți, 29 noiembrie 2022, am luat parte, la invitația directorului Ionel Meiroșu, la ceremoniile dedicate aniversării celor 150 de ani de existență a uneia dintre cele mai vechi și mai prestigioase instituții de învățământ din județul Buzău, Școala Gimnazială „Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Au fost dezvelite un bust al fondatorului, Vasile Cristoforeanu (1859-1896), primar al orașului Râmnicu Sărat, și o placă comemorativă dedicată foștilor directori ai școlii. La festivități au luat parte: Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău; Sorin Valentin Cîrjan, primarul orașului Râmnicu Sărat; senatorul Vlad Pufu; Părintele Cristian Asănache, protopopul de Râmnicu Sărat; foști directori, profesori și elevi, actuale cadre didactice ale gimnaziului.
Constantin Iorga, bunicul meu patern, a fost director adjunct al actualei Școli Gimnaziale „Vasile Cristoforeanu”, în perioada 1969-1975. Am fost bucuros să spun câteva cuvinte despre el, despre felul în care s-a dedicat educației și elevilor, și să îi regăsesc numele pe placa comemorativă așezată la intrarea în școală.
M-am bucurat și că portretul bunicului, pe care l-am dăruit școlii, a fost așezat în apropierea Sălii de Festivități și a Cabinetului de Informatică.
Am întâlnit, la festivitatea din 29 noiembrie 2022, foști colegi de catedră ai bunicului, iar două dintre doamnele profesoare au avut bunătatea de a-mi trimite câteva amintiri despre el, pe care le redau mai jos:
Prof. Aurora Violeta Şraer (născută Rizea), fostă directoare a actualei Școli Gimnaziale „Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1970-1972:
„De curând, Şcoala Generală „Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a aniversat 150 de ani de existenţă. Ca fostă elevă şi mai apoi ca profesoară a acestei şcoli, m-am bucurat de revederea unora dintre foştii mei colegi şi mi-am amintit cu multă plăcere de alţii care astăzi nu mai sunt printre noi. Dintre aceştia, evoc cu o caldă aducere aminte pe profesorul Costel Iorga, pe care l-am cunoscut bine şi cu care am colaborat la conducerea acestei şcoli, domnia sa fiind atunci director adjunct. Mi-l amintesc ca pe un om nu prea înalt, brunet, cu o figură blajină şi cu ochi cercetători pe faţa sa mai mereu zâmbitoare. Când l-am cunoscut, domnia sa era în deplinătatea vârstei mature şi avea multă experienţă la catedră. Fusese mulţi ani director la şcoala din satul Coţatcu, comuna Podgoria, apoi la şcoala noastră, pe care a condus-o fie ca director adjunct, fie ca director plin.
Atunci când, acum jumătate de veac, mi s-a propus conducerea acestei şcoli – şcoală mare, cu 32 de clase, peste o mie de elevi şi multe cadre didactice –, am ezitat să accept, temându-mă că nu voi fi la înălţimea sarcinilor pe care le incumbă conducerea unei asemenea şcoli, dar inspectorul general m-a încurajat, spunându-mi să nu mă tem, că voi avea un sprijin puternic în persoana directorului adjunct, domnul Costel Iorga. Şi aşa a şi fost. Bineînţeles că într-o şcoală aşa de mare apăreau uneori probleme mai dificile iar eu, ca o tânără mai temperamentală şi mai puţin experimentată, eram tentată să reacţionez mai emotiv; dar domnul Iorga, om cu mult echilibru, ştia să-mi tempereze reacţiile cu sfaturi înţelepte, pentru a lua cele mai bune măsuri în situaţiile respective. Dânsul avea o mare stăpânire de sine şi nu l-am văzut niciodată reacţionând impulsiv. Ştia să-şi domine emoţiile şi să acţioneze cu multă cumpătare ca să aplaneze conflictele şi să instaureze un climat de înţelegere şi respect între colegi.
Iubea şcoala, elevii, şi ca profesor de istorie le insufla acestora dorinţa de a cunoaşte şi de a preţui valorile acestui neam, momentele lui de glorie şi personalităţile care i-au marcat existenţa. Aceeaşi dragoste le-a insuflat-o şi celor doi fii ai săi şi nepotului său, distinsul istoric Filip Iorga. Sobru, cumpănit la vorbă, calm, cu gesturi măsurate, dumnealui mi-a rămas în minte ca un simbol al pedagogului de prestigiu care cu modestie, blândeţe şi căldură a instruit şi modelat personalitatea atâtor generaţii de elevi. Toţi cei care l-am cunoscut pe domnul profesor Costel Iorga îi păstrăm cu drag amintirea, preţuindu-l ca pe un merituos dascăl şi ca pe un om deosebit.”
Prof. Marcela Marin:
„Îmi aduc aminte cu mare drag de d-l profesor Iorga Constantin…
Era perioada premergătoare încheierii activității sale didactice. Într-un Consiliu Profesoral a susținut o adevărată pledoarie în favoarea muncii învățătorului. Cunoștea bine misiunea acestui truditor pe glia educației, deoarece a fost la bază învățător. A subliniat că învățătorul este primul om care îl familiarizează pe copil cu școala, instituția care dă formă personalității umane. Este cel care ajută copilul să mânuiască un instrument de scris, este cel care scrie cu mânuța încordată a copilului primele semne grafice! Și cât e de greu să conduci o mână care se împotrivește parcă. Este inerția mușchilor mici ai mânuței școlarului, neobișnuiți să facă mișcări fine, mai scurte, mai lungi… Începutul este greu: copilul trebuie învățat cum să comunice cu învățătorul, cu ceilalți copii, cu adulții. În primele zile este familiarizat cu mediul școlar: clasa, curtea școlii, holurile, alte spații necesare a fi folosite! Este lămurit că aparține unui grup, clasa de elevi, are un șef, învățătorul, nu este singur, chiar dacă mama, tata nu sunt cu el. Este frumos că uneori apelativul pentru învățător variază între mama, tata, tanti, doamna… Treptat se realizează o punte între fiecare copil și învățător. Ceea ce este extrem de greu de realizat este să câștigi încrederea copilului. Aceasta este marea artă a unui învățător valoros. Dacă ai atins inima unui copil, ai rezolvat totul: va merge cu tine oriunde pe calea cunoașterii. D-l profesor Iorga ne-a învățat că aici trebuie să ajungem, la inima copilului! Dacă acum, în primele clase, câștigi încrederea și iubirea copilului, l-ai câștigat pentru totdeauna. Altă subliniere a fost cea legată de ceilalți profesori. Dacă un învățător își face treaba cu multă pricepere, pentru ceilalți profesori, de la gimnaziu, munca este o joacă. La gimnaziu copilul vine cu instrumente solide pentru învățare: cititul, scrisul, socotitul, tehnici de învățare… Vedeți de ce este important un învățător? De ce trebuie respectat și apreciat?
A fost cea mai frumoasă apreciere din partea unui coleg cu mare experiență didactică! A fost și singura! Nimeni, niciodată, nu a spus ceva frumos despre munca învățătorului! De ce este valoroasă pentru mine aprecierea d-lui profesor Iorga? Pentru că a punctat, într-un cadru organizat, ce înseamnă a fi învățător, mai ales că mulți profesori îi tratau pe învățători ca pe niște inferiori ai lor, fără studii superioare! Timpul m-a ajutat să muncesc și să obțin nu o diplomă de licență, ci două, și una de master (scuzați-mi lipsa de modestie!). La catedră am lucrat și după licență, așa cum am învățat la Liceul Pedagogic, la practica pedagogică, și din propria experiență, cu seriozitate, cu pasiune și cu dragoste pentru copii, îmbinând învățarea cu jocul!
Cu d-l profesor Iorga mă întâlneam cu plăcere și după ce s-a pensionat! Ne regăseam în părculețul de la piață! Mă sfătuia să trăim în tihnă, mai calculați, mai răbdători, să dăm timpului timp!
Mi-era drag să revăd chipul unui DOMN TRANDAFIR autohton: blând, calm, calculat, răspândind pace, bunătate și împăcare în jur!
Păstrez vie amintire și recunoștință celui care ne-a convins că noi, învățătorii, suntem importanți în viața copiilor cu care lucrăm!
Nu este lipsit de importanță: îi semănați la chip! Cred că și la suflet! Nu am argumente, dar răspândiți aceeași liniște și căldură! Dumnezeu să vă binecuvânteze și să continuați urcușul pe calea cunoașterii și în munca dumneavoastră cu harul divin al marilor DASCĂLI!
Cu sinceritate, stimă și prețuire pentru omul care prețuiește izvorul, rădăcina, strămoșii!”
Bunicul meu, profesorul Constantin (Costel) Iorga, s-a născut la 27 iulie 1921 (declarat la 4 august 1921), în satul Coţatcu, comuna Jideni, judeţul Râmnicu-Sărat (actualmente comuna Podgoria, judeţul Buzău) şi a trecut la cele veşnice la 25 iulie 2015, în Bucureşti.
Tatăl lui a fost Iordache Iorga (1895-1949), primar P.N.L. al satului Coţatcu şi constructor al sediului primăriei, picher. A luptat în Primul Război Mondial, pe frontul din Moldova, la Mărăşeşti. Iordache Iorga a fost primul născut al lui Ion Iorga (1870-1946), ajutor de primar în comuna Jideni, şi nepotul lui Niţu Iorga (cca. 1835 – cca. 1890), luptător în Războiul de Independenţă.
Mama bunicului a fost Aneta Popescu (1894-1967). Prin ea, Constantin Iorga era descendentul direct al Preotului Ene Referendaru, născut în 1831, la Ghergheasa, ctitorul Bisericii de lemn din satul Oratia, comuna Jideni, județul Râmnicu-Sărat (actualmente comuna Podgoria, jud. Buzău).
Constantin Iorga a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, cu gradul de sublocotenent, ca ofiţer de rezervă, comandant de pluton în Regimentul 1 Vânători Pitești. A urmat Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie, în perioada 1942-1944. A luptat pe Frontul de Est (aprilie 1944, în Moldova) şi pe Frontul de Vest (în Ungaria şi Cehoslovacia).
A fost rănit de trei ori (29 aprilie 1944, Dealul Copoului, Iași; 8 noiembrie 1944, satul Mezözombor, Ungaria; 28 ianuarie 1945, Munții Tatra, Cehoslovacia).
Decorat cu Ordinul „Coroana României” cu Spade şi Panglică de Virtute Militară şi Frunze de Stejar, în grad de Cavaler, clasa a V-a. A mai primit Ordinul Steaua R.P.R., clasa a V-a, Medalia Victoria (U.R.S.S.), Medalia Eliberarea de sub jugul fascist, Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial.
Absolvent al Şcolii Normale de Învăţători „Carol I” din Câmpulung Muscel. În iunie 1942 a devenit învăţător. Ulterior, a urmat cursuri speciale de pregătire la Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice din Bucureşti şi a devenit, în august 1962, profesor de istorie, geografie şi constituţie, cu dreptul de a preda la clasele V-VIII.
A funcţionat ca învăţător, profesor de istorie şi director de şcoli timp de 36 de ani.
A fost învăţător la: Şcoala elementară din comuna Coroteni – jud. Vrancea (1945-1947), Şcoala de 4 ani din Tigoiu (1949-1950, 1958-1968), Şcoala de 7 ani din comuna Coţatcu (1950-1958). La Coțatcu a avut o contribuție esențială la construirea localului școlii. Pe placa comemorativă de la intrarea în Școala Gimnazială Coțatcu, este menționat ca Director al școlii din Coțatcu, în perioada 1959-1967.
A fost profesor de istorie la Şcoala Generală Nr. 5 din municipiul Râmnicu Sărat (actuala Şcoală Gimnazială „Vasile Cristoforeanu”), în perioada 1970-1981.
A fost Director adjunct al Şcolii Generale Nr. 5 din municipiul Râmnicu Sărat (actuala Şcoală Gimnazială „Vasile Cristoforeanu”), în perioada 1969-1975.
A fost Director la: Şcoala de 7 ani din comuna Rona de Jos – jud. Maramureş (1947-1949), Şcoala Generală Nr. 1 din comuna Râmnicelu – jud. Buzău (1968-1969), Şcoala Generală Nr. 2 din municipiul Râmnicu Sărat (1975-1980).
A fost căsătorit cu educatoarea şi învăţătoarea Anişoara Petrescu (1925-1991), fiica notarului Gheorghe Petrescu, şi a avut doi fii, Emil Iorga şi Victor Iorga (tatăl meu).
În afara activităţii didactice, bunicul meu era un pasionat apicultor, viticultor şi vânător, avea o colecție de numismatică, citea mult şi era un talentat povestitor.
A avut de suferit din cauza regimului comunist: terenurile, via şi pădurea familiei din satul Coţatcu au fost confiscate în cadrul campaniei de colectivizare a agriculturii. Mai târziu, în anii 1980, casa pe care şi-o cumpărase în Râmnicu Sărat a fost demolată în cadrul campaniei ceauşiste de sistematizare.
Școala Gimnazială „Vasile Cristoforeanu” a fost înființată în anul 1872, sub numele de Școala Primară de Băieți Nr. 2, și a funcționat la începuturi în Casa Domnească a fostei mănăstiri brâncovenești din Râmnicu Sărat. Primul director al școlii a fost Iacob D. Pella, din familia care avea să-l dea pe faimosul jurist și diplomat Vespasian Pella. Unul dintre primii profesori ai școlii a fost Ion Parhon, tatăl medicului și academicianului Constantin I. Parhon, șef al statului român în perioada 1948-1952. Actualul local al școlii a fost edificat în 1894-1895, în timpul mandatului de primar al lui Vasile Cristoforeanu.
