La 18 august 1916 se năştea, la Bucureşti, Neagu Djuvara. Împlineşte, aşadar, 100 de ani astăzi. Neagu Djuvara este născut pe stil vechi şi m-a dojenit prima şi singura dată când l-am felicitat pe 18 august: „Dragă, mă îmbătrâneşti cu 13 zile! Eu sunt născut pe stil vechi”. Aşa că l-am felicitat întotdeauna pe 31 august. În ultimii ani, nici felicitarea „pe stil nou” nu o mai primeşte fără o ironie: „Cât de mulţi să mai fie?”
Totuşi, îmi permit astăzi să mă gândesc la Conu’ Neagu Djuvara şi să îl sărbătoresc. Pentru că e, într-adevăr, născut pe stil vechi. E un boier născut, nu făcut. Un român care şi-a servit ţara nu cu vorbe şi cu postări sforăitoare pe facebook, ci luptând şi fiind rănit în al Doilea Război Mondial. Un istoric care nu disecă trecutul, ci îl îmbrăţişează. Un cărturar care a făcut ştiinţă din pasiune şi din plăcere, nu pentru funcţii şi onoruri academice sau universitare. Un om care a avut o viaţă grea, dar de care nu s-a plâns niciodată şi prin care a păşit cu graţie. Un prieten care în orice conversaţie te ajută să-ţi regăseşti rezervele de inteligenţă şi de bunătate, oricât de mărunt ai fi. Un gentleman care are stil în tot ce face, de la felul în care se îmbracă şi în care se mişcă, la cel în care vorbeşte şi scrie, de la snoavele picante la melancoliile reţinute care nu-l părăsesc niciodată. Un creştin atât de discret, încât chiar unii apropiaţi l-au luat drept agnostic. Dar îmi amintesc ce mi-a mărturisit în conversaţia noastră:
„Legat de filozofia de viaţă, mă întorc, mai mult decât la noţiuni abstracte, la ceea ce este în sufletul meu. Ceea ce mă menţine, ceea ce mi-a dat curaj în momentele cele mai grele şi ceea ce, chiar în viaţa de fiecare zi, mă împiedică să alunec sau mă ajută în încercarea continuă de a nu o face, este religia. Eu nu sunt fanatic, ca să-ţi spun în care Dumnezeu să crezi sau cărei religii să-i aparţii. Însă o credinţă fermă în Dumnezeu şi aplicarea în viaţa de zi cu zi a preceptelor religioase, nu numai un deism vag, dau sens vieţii. Poate că nu e corect ce fac, dar fiindcă la bătrâneţe e mai greu să te trezeşti devreme, duminica stau acasă şi citesc Biblia. Eu personal sunt alergic la teologie. Când începe o discuţie teologică, gata: credinţa a dispărut. Mă simt bine într-o biserică, mă rog şi cred că Dumnezeu mă poate ajuta. Aş vrea să cred toată viaţa aşa cum crede un copil.” (Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara, Trecutul este viu, Bucureşti, Editura Humanitas, p. 117)
Chiar dacă voi fi din nou dojenit, îi voi spune aici „La mulţi ani”, la Centenar. Avem nevoie de Conu’ Neagu Djuvara şi de stilul lui vechi!
E a doua oara ca am pierdut totul. Deci La multi Ani lui Neagu si pe stil vechi si multumesc pentru „Trecutul este viu” tanarului istoric Filip-Lucian Iorga.