Breviar pentru păstrarea clipelor. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Alexandru Paleologu

breviar_mareEditura Humanitas, Bucureşti, 2012 (Ediţia a III-a, revăzută)

Ce tulburătoare plutire-n trecut, ce senzaţie de levitaţie în chioşcul din livada de vişini a istoriei îţi dau amintirile lui Alexandru Paleologu! […] Evocările „conului Alecu” alintă mustrător, ne eliberează şi ne împovărează, ne umilesc şi ne înalţă la iluzia blazonului.

Dan C. Mihăilescu, Ziarul de Duminică

Diferenţa de vârstă, prima care atrage atenţia, promite un dialog între generaţii şi, de ce nu, între două lumi, dialog în care legătura distrusă de atâta vreme, dintre România precomunistă şi România de astăzi, mai bătrână prin experienţă, dar mai tânără prin ignoranţă, să se poată reface pe cale convivială, afectivă.
Mai important decât evocările în sine este tonul în care e făcută, aproape întotdeauna, această pledoarie pentru trecut: deloc „paseist“ la modul didactic şi dojenitor, cu o mulţime de aparteuri autoironice şi cu uimitoare vorbe de spirit care pot să califice o situaţie dramatică de viaţă cu eleganţă, fără patetism.
Fostul „ambasador al golanilor“ este un mare stilist, al cărui limbaj, foarte oral, atinge repere culturale majore cu aceeaşi naturaleţe cu care povesteşte ritualurile cochetelor interbelice.

Doris Mironescu, Suplimentul de cultură

Breviarul înfăţişează momente. Acele momente din viaţă pe care, ajuns la o anumită vârstă, le vrei cât mai aproape, amintiri care-ţi ung sufletul şi-l fac să tresalte. Spumozitatea conversaţiei nu rezidă în întrebările prestabilite şi răspunsul la acestea, tonul se modifică pe măsură ce intervievatul avansează pe calea logicii şi stabileşte punţi cu alte lumi, cu alte subiecte, pe care intervievatorul se simte obligat să le acopere, mânat de o curiozitate fără margini pentru un tip de viaţă de mult apus.

Vizualul alternează cu auditivul, acesta ultim cu olfactivul pentru ca, mai apoi, toate să se împletească şi să ofere cititorului plăceri sublime şi nostalgii după lumi pe care nu le-a cunoscut.
Personal, am avut pe tot parcursul lecturii senzaţia de cald. Acea stare de bine pe care ţi-o dă un foc de şemineu bine întreţinut, molcom, câteodată cu zvâcniri şi plin de strălucire. Dorinţa să nu se stingă.

Ioana Ristea, Bookblog.ro

Cartea îl aduce în prim-plan pe nonconformistul de 86 de ani, fermecător ca întotdeauna, dar îl defineşte şi pe Filip-Lucian Iorga, ca pe un tânăr intelectual care regândeşte cu sentimentul responsabilităţii şi cu spirit critic istoria ţării lui.

Alex. Ştefănescu, România literară

În Breviar…, octogenarul Alexandru Paleologu schiţează ideile unui „curs“ de supravieţuire în închisoare, mai ales în condiţiile unei prăbuşiri sociale precum cea suferită de un tânăr provenit dintr-o familie de aristocraţi. Deşi, la prima vedere, un dandy, frivol prin definiţie, pare condamnat sigur la pierderea identităţii sale în momentul în care intră în sistemul penitenciar, el poate găsi resurse nesperate de supravieţuire. Totul este să folosească „metoda Paleologu“ de adaptare, o combinaţie de frivolitate, umor, indiferenţă şi curiozitate amuzată faţă de „experimentele“ la care este supus propriu-i trup.

Tudorel Urian, Observator cultural

O troică dusă în buiestru prin spulberul de altădată.
Fâşii egale de memorie care-şi cedează rândul într-o cronică vivantă, în aşa fel încât atunci când creşte una, cealaltă o urmează ca un tiv. O mărturie, de la ţară, de la oraş, potrivită, într-un fel, să răscumpere toate infamiile pe care i le-au imputat povestitorii anilor ’50 lumii acesteia inegale, nu o dată dure, dar peste măsură de rânduite.
În fond, Breviarul… nu e o carte de sfaturi. E un fel de a-ţi imagina, la loc, o viaţă pe care ai început, deja, s-o uiţi şi, mai ales, de-a-ţi arăta, ca unui client nemulţumit cu vălul lui de postav, că abia când a început să se tocească îţi dai seama că a ţinut bine la trai. Este lumea de lecturi şi de personaje – scoase din rafturi sau întâlnite aievea – a unui diplomat fără gustul competiţiei.
Ajung la noi, consumatorii unui hidromel de istorie mare fermentată cu petite causerie, Alice Voinescu, Mihail Sebastian, Enescu, Noica, Grigore Gafencu… Nume dintr-un jurnal prescurtat, poate mai puţin riguros, prin capriciile memoriei dar, de bună seamă, mai încântător. Un drum jalonat de întrebări curioase însă arătând, prin felul cum taie „porţiile” de plimbare, o metodă a bunului şuetar, care-şi trage scăunelul mai lângă conviv şi-i mai dă, din timp în timp, un alt făgaş.
O poveste despre pasienţele care, date cu gândul în altă parte, nu ne mai ies şi despre pacienţa pe care am pierdut-o. O carte ca o muzică bună…

Simona Vasilache, România literară

Cumpără pe Humanitas.ro

 


Dan C. Mihăilescu despre Breviar pentru păstrarea clipelor, Omul care aduce cartea, PRO TV, 08.09.2012

 
Recenzie Dan C. Mihăilescu, în revista Orizont, ianuarie 2022
 

Fotografii din timpul convorbirilor, 5 şi 7 august 2003, str. Armenească, Bucureşti:

Coperta ediţiilor din 2005 şi 2007: